• ROMÂNIA, DE ZIUA TA, ARMATA ÎȚI PREZINTĂ ONORUL!

    În urmă cu 99 de ani, prin hotărârea Marii Adunări Naționale, întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul național unitar român.
    1 DECEMBRIE 1918 se înscrie, de-atunci, ca un moment hotărâtor în istoria neamului nostru, care a împlinit, pentru totdeauna, năzuința românilor de a trăi liberi, uniți, demni și în bună înțelegere cu vecinii lor, este simbolul peren al unității naționale, al reconcilierii și slăvirii eroilor care au luptat pentru reîntregire.

  • Ziua Națională a României - 2016

    LA MULȚI ANI! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!

  • JURĂMÂNT DE CREDINŢĂ LA ŞCOALA DE APLICAŢIE

    „Jur credinţă patriei mele, România!
    Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii,
    Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare!
    Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
    Acesta a fost legământul rostit într-un glas, în această dimineață de 4 noiembrie 2016, pe platoul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă “Mihai Viteazul” din Piteşti, de către cei 91 soldaţi profesionişti.
    La activitate au fost prezenţi părinţii şi rudele militarilor, precum şi numeroşi invitaţi, oficialităţi locale, cadre militare în rezervă, veterani de râzboi.

  • ZIUA TANCHISTILOR- 01 AUGUST 2016

    La mulţi ani, dragi tanchişti români!
    Ziua de 01 august 1919 are semnificaţii deosebite pentru tanchiştii români, fiind data la care se constituia primul batalion de care de luptă, moment ce marchează începuturile istoriei acestei arme în Armata Română.
    Cu acest prilej, luni 01 August, cu începere de la ora 08.30, la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă "Mihai Viteazul" din Piteşti au avut loc manifestări prilejuite de împlinirea a 97 de ani de la înfiinţarea armei tancuri.

  • Armata Română - tradiție și modernitate

    La Muzeul Județean Argeș, vineri, 22 aprilie, între orele 9.00-16.00. a avut loc o manifestare cu tema "Armata română - tradiție și modernitate", organizată cu sprijinul uniților din Garnizoana Pitești, unde au fost expuse echipamente și tehnică militară, armament nou si vechi, echipamente de transmisiuni și de protecție chimică.

Insemnul heraldic

Însemnul heraldic al Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” este parte componentă din însemnul heraldic militar al Armatei României.

       Figura centrală este Acvila cu aripile deschise şi capul spre dreapta, ţinând în cioc o cruce ortodoxă, iar în gheare „fulgerele lui Zeus”, care simbolizează puterea statală, siguranţa socială generată de putere şi curaj.

           Scutul, de formă triunghiulară, corespunzător eşalonului brigadă, este compus şi are câmpul împărţit în două partiţiuni.

          În cartierul din dreapta, de smalţ albastru, sunt reprezentate următoarele figuri heraldice: o carte deschisă, semnificând menirea instituţiei, de instruire şi educare a militarilor , înconjurată de patru stele de culoare albă, ce semnifică, pe de o parte, centrele de pregătire din subordinea şcolii, iar pe de altă parte, principalele etape de transformare pe care această instituţie de tradiţie a învăţământului militar românesc le-a parcurs în cei peste 50 ani de existenţă.

        În cartierul din stânga, de smalţ roşu, sunt reprezentate figuri heraldice din heraldică militară: un tun, simbolizând puterea de foc de care beneficiază unităţile pentru luptă, şi o sabie semnificând curajul, onoarea şi virtutea militară. În partea din faţă este reprezentat un scut, semnificând protecţia prin blindaj, în centrul căruia este reprezentată o cruce ce simbolizează, conform tradiţiei, sentimentele creştine, tradiţie şi continuitate, fiind elementul de legătură între trecut, prezent şi viitor.

         Cele două culori de pe fundalul scutului , albastru şi roşu, semnifică încredere şi loialitate, pe de  o parte, şi puterea militară, pe de altă parte, fiind culorile purtate de trupele de cavalerie, din rândul cărora au fost selecţionaţi militarii ce aveau să încadreze primele unităţi blindate.

 

În partea de jos este reprezentată o eşarfă, în interiorul căreia este inscripţionată denumirea unităţii: „ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU UNITĂŢI DE LUPTĂ „MIHAI VITEAZUL”.